Televiziunea SuperYacht TV HD, un post tv dintr-o nișă inedită, respectiv cea a iaht-urilor și acestui stil de viață la bordul ambarcațiunilor de lux, a început sa fie transmisă gratuit prin satelitul TurkmenÄlem / MonacoSat de la poziția orbitală 52 grade Est.


Recepția este posibilă în România cu antene de dimensiuni obișnuite. Frecvența de recepție este 12430, polarizare verticală, SR 3358, FEC 2/3, DVB-S2 / 8PSK.

Televiziunea emite din Monaco și este primul canal tv dedicat super-iaht-urilor. Principatul Monaco este cunoscut drept capitală iahtingului și, pentru a consolida această titulatură, a lansat această televiziune în anul 2017.

Distribuită prin satelit, cablu și online, televiziunea Superyacht TV ajunge în prezent la 45 de milioane de locuințe.




Canalul prezintă nu doar iaht-uri uimitoare, ci și poveștile lor, și invită telespectatorii într-o călătorie vizuală, prin intermediul mai multor categorii de programe: croaziere și locuri de vizitat, viața la bord, evenimente despre iaht-uri, iaht-uri de vânzare, plus documentare despre proiectanții acestor ambarcațiuni și despre șantierele navale.